Implant dentar
Ce este implantul dentar?
Implantul dentar este o piesa din titan, zirconiu sau alt material 100% biocompatibil cu organismul uman, care tine loc de radacina a dintelui, fiind cea mai buna metoda de a inlocui un dinte pierdut.
Implantul dentar reprezintă, din punct de vedere biologic, funcțional și estetic, varianta cea mai potrivită de restaurare a zonei (zonelor) cu dinți lipsă.
Implanturile dentare sunt indicate la toate categoriile de varsta, de la 18 ani pana la varste foarte inaintate, fiind cea mai buna solutie de reconstructie a dintilor pierduti, in majoritatea cazurilor.
Implanturile dentare iti permit sa ai o viata normala – sa mananci, sa zambesti, sa razi, sa vorbesti fara a fi ingrijorat in legatura cu dintii tai.
Implantul dentar propriu-zis este alcătuit din mai multe componente:
o piesă din titan, inserată direct în os – maxilar sau mandibulă – asemănătoare unui șurub care reprezintă rădăcina viitorului dinte;
un bont protetic -o piesă care face legătura între partea din os a implantului și coroana dentara pe implant
coroana dentara pe implant – partea care reface în cavitatea orală forma finală a dintelui și redă funcționalitatea aparatului dento-maxilar.
Etapele pentru realizarea unui implant dentar:
1 .Etapa de pregatire: consultare, radiografii, computer tomograf, aprecierea starii de sanatate a pacientului prin analize de laborator :- timpii de sângerare și timpii de coagulare (oferă informații despre riscul de sângerare intraoperator, dar și post-interventie ) VSH (o analiză care oferă detalii despre posibile inflamatii ) , Uree, Creatinină ( oferă informații despre sănătatea rinichilor ), transaminazele hepatice (tgo, tgp) (oferă informații despre sănătatea ficatului ), Glicemie ( la bolnavii de diabet), calcemie.
2. Etapa chirurgicala: implantul se insera in osul maxilar sau mandibular, apoi se asteapta intre 2 si 6 luni, in functie de caz (timp in care implantul se osteointegreaza).
3. Etapa protetica: se face o mica incizie in dreptul implantului si se monteaza un conformator gingival (care permite vindecarea estetica a gingiei), apoi se monteaza un bont de transfer cu care se ia amprenta pentru viitoarea lucrare, in laboratorul de tehnica dentara se realizeaza lucrarea finala (care se fixeaza prin cimentare sau insurubare).
Indicatiile implanturilor dentare:
1. Ai suferit recent o extractie dentara sau ai deja un dinte lipsa, de mai mult timp.
In acest caz, varianta ideala de tratament este coroana pe implant, care iti ofera un dinte nou, functional si estetic. Implantul se insereaza direct in os printr-o interventie chirurgicala nedureroasa. Procedura nu afecteaza in niciun fel dantura sanatoasa din jurul spatiului edentat. In cazul in care s-ar opta pentru o punte dentara, este necesara slefuirea celor doi dinti invecinati.
2. Sunt absenti mai multi dinti posteriori (molari si premolari), de o parte sau de ambele parti ale arcadei dentare.
In aceasta situatie, puntea dentara este dificil de realizat din cauza lipsei dintelui posterior de sprijin. Protezele mobilizabile au si ele diverse inconveniente: stabilitate precara, necesita si slefuirea altor dinti. Desi are un pret mai ridicat, puntea pe implanturi este solutia clinica cea mai indicata in acest caz.
3. Suferi de lipsa tuturor dintilor de pe o arcada (edentatie totala)
Optiunea traditionala de restaurare orala completa este proteza totala. In general insa, aceasta are o stabilitate precara si nici din punct de vedere estetic nu exceleaza. Varianta optima este o lucrare pe implanturi dentare (fie ca este vorba de punte fixa sau de proteza pe impanturi).
4. Ai o lucrare mobilizabila pe care nu o poti suporta
Acomodarea cu protezele dentare poate fi una anevoioasa si de lunga durata. Exista si posibilitatea ca unii pacienti sa nu o tolereze deloc.
5. Suferi de boala parodontala, care ti-a afectat intens dantura
Chiar daca nu ai pierdut inca dintii, dar suferi de probleme orale grave din cauza bolii parodontale generalizate, este indicat sa apelezi la implant.
6. Ai pretentii estetice ridicate
Orice pacient isi doreste un zambet impecabil, poate chiar mai frumos decat dintii originali pe care i-a pierdut.
7. Iti doresti refacerea rapida a danturii
In acest caz, poti opta pentru implantul dentar cu incarcare imediata. Este o tehnica de ultima ora prin care pacientului i se insereaza implantul si i se construieste lucrarea provizorie in aceeasi sedinta. Practic, lucrarea permanenta se realizeaza tot dupa momentul in care implantul s-a integrat in os. Constructia temporara iti ofera insa, de la prima sedinta, o dantura completa. Iti permite sa reiei aproape imediat stilul de viata obisnuit.
Contraindicatii:
1.Contraindicatiile relative:
Diabetul;
Consumul excesiv de alcool, tutun sau droguri;
Anumite boli psihiatrice sau autoimune;
Angina pectorala;
Graviditatea.
2. Contraindicatiile absolute ale implantului sunt legate de afectiunile generale severe:
Tulburarile psihiatrice severe;
Tumori maligne active sau afectiuni osoase severe;
Tratamentul cu bifosfonati pentru cancer sau osteoporoza;
Radioterapia asupra oaselelor maxilare;
Tulburarile de coagulare a sangelui;
Cardiopatiile valvulare, infarctul recent sau insuficienta cardiaca severa , cardiomiopatie
Varsta sub 18 ani (deoarece nu s-a finalizat perioada de crestere si formare a oaselor maxilare).
3. Contraindicatiile locale ale implanturilor pot fi atat in legatura cu starea generala de sanatate a pacientului, cat si cu starea de sanatate a cavitatii bucale. Astfel, putem distinge la nivel local mai multe situatii in care pacientul nu poate beneficia imediat de un tratament cu implanturi, cum ar fi:
O igiena orala deficitara;
Bruxismul;
Osul alveolar nu are dimensiunile optime pentru a sustine implantul dentar;
Sinusurile maxilare ar putea interfera cu implantul (caz in care se poate apela la operatia de sinus lift);
Hipersensibilitatea sau alergia la materialele din care sunt confectionate implanturile (cazuri extrem de rare).
Recuperarea după implant dentar
Recuperarea după implant dentar:
Vă recomandăm să nu mâncați și să nu beți băuturi fierbinți , puteți consuma mâncăruri moi și să le evitați pe cele dure sau lipicioase, timp de 7-10 zile, până când firele vor fi îndepărtate.
Evitați consumul de băuturi carbogazoase, deoarece pot cauza hemoragii post-operatorii.
Periajul dentar se poate relua din a doua zi dupa operație cu o periuță moale.
Igiena după implant dentar
Durata de viață a implantului dentar depinde de importanța pe care o acordă pacientul igienei dentare.
Este important să se realizeze de minim două ori pe an o igienizare dentară profesională de către personalul calificat. Igienă interdentara este la fel de importantă ca și periajul dentar de aceea nu trebuie ignorată. Se recomandă atât utilizarea aței interdentare cât și dușurile bucale.
In primele 10-14 zile cât încă mai există fire de sutură, se recomandă realizarea periajului cu o periuță manuală ultra soft.
Alimentatia: precautii la pacientii cu implanturi dentare:
În ceea ce privește alimentația, după osteointegrarea implanturilor, este bine să evitați recurgerea la acțiuni extreme precum deschiderea ambalajelor, rosul unghiilor, oaselor sau a diverselor obiectelor dure, reduceți fumatul, dacă nu puteți să îl opriți, pentru că duce în timp la pierderea implantului dentar.
